Ce mai citim? 5 lecturi pentru o vară ,,ca la carte”

Pentru că suntem în plină vară, în multe după-amiezi m-am găsit cu o carte în mână pe terasă și cu o limonadă lângă mine. Așa că m-am gândit să vă propun 5 lecturi pe care le-am savurat până acum în această vară, în speranța că vă voi inspira și pe voi.

În acest apartament (care -atenție- există), se întâlnesc poveștile de viață ale lui Marthe de Florian, o cucoană demimondenă a Parisului în La Belle Epoque, și ale expertei de mobilă europeană la Sotheby’s, April Vogt. În timp ce aceasta evaluează obiectele de artă din apartamentul cu pricina și deslușește mistere ajutându-se de jurnalul doamnei de Florian, în carte sunt descrise imagini inedite din Parisul de la sfârșitul secolului al XIX-lea, în care apar locuri faimoase (Opera Garnier, Pigalle, Cafe Zephyr) și intelectuali și artiști ai vremii. O recomand cu mare căldură pasionaților de frumos și iubitorilor Parisului.

Rachel White, o tânără avocată din Manhattan, își sărbătorește aniversarea de treizeci de ani la petrecerea surpriză organizată de prietena ei cea mai bună din copilările, Darcy. După o noapte lungă, aceasta ajunge în brațele lui Dex, logodnicul lui Darcy, cu care s-a cunoscut încă din facultate. Deși Rachel și-a dorit să uite această aventură de o noapte, aceasta nu își putea ascunde sentimentele față de Dex. Începe astfel o călătorie șarmantă a personajelor, în care încearcă să realizeze faptul că dacă nu riști, nu câștigi. Cartea a fost și ecranizată prin 2011, cu o distribuție pe măsură, fiind un film pe care l-am văzut de cel puțin 10 ori. Și încă nu m-am săturat 🙂

O capodoperă controversată, care sunt sigură că nu va fi pe gustul tuturor, în ,,Lolita” ni se descrie povestea iubirii obsesive și blestemate a profesorului Humbert Humbert pentru tânăra nimfetă Dolores Haze. Dacă puteți trece peste partea ,,bolnavă” a romanului, veți descoperi faptul că tema principală a romanului este iubirea – meditația asupra iubirii, dragostea ca indignare și halucinație, nebunie și transformare, stări prin care fiecare persoana care a iubit sau care iubește a trecut la rândul ei.

Regizorul Cristian Pepino a pus în scenă poveștile pline de haz pe care le-a trăit sau auzit în vacanțele petrecute în Doi Mai, Vama Veche și Mamaia-sat între anii ’60-’90. În aceste pagini, apar personaje precum Antonio Albici, Alexandru Tocilescu, Anamaria Smigelschi, Valeriu Moisescu și mulți alții. Dincolo de oameni, locuri, și întâmplări, autorul evocă atmosfera specială, seducătoare a acelor vacanțe, o atmosferă pesemne împosibil de regăsit astăzi (clasicul „Vama Veche nu mai e ce a fost”). V-o recomand să o citiți într-o după-amiază liniștită sau, de ce nu, în tren.

La treizeci și ceva de ani, Liz Gilbert are tot ce își poate dori o femeie; carieră, apartament în New York, prieteni, soț…și totuși e asaltată de îndoieli și se simte neîmplinită. Urmează divorțul, prăbușirea în depresie și o nouă relație catastrofală, lucruri care o determină să abandoneze totul și să plece în lume de una singură. Prima oprire este în Italia, unde gustă la dolce vita și deliciile ei culinare. Urmează apoi o experiență la un ashram din India și încercarea de a își gări echilibrul în viață și să își conecteze sufletul cu trupul în Indonezia. Tot acolo își găsește marea dragoste. Dacă în această vacanță vă simțiți pierduți prin tot haosul vieții cotidiene, luați-vă o vacanță cititnd acest roman. Și da, are și el o ecranizare delicioasă, cu Julia Roberts în rol principal.

Bisous!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s